Sosete uni, bumbac, grena, 43-46 EUR
Cod: ST121-43-46
12.00 lei 9.99 lei
2 in stoc
Verifica disponibilitatea in showroomuri
Este necesar sa notezi codul de produs deoarece iti va fi solicitat.
Solicita oferta personalizata > 10 bucati
Este necesar sa notezi codul de produs deoarece iti va fi solicitat.
Specificatii
Brand | |
---|---|
Culori | |
Dimensiuni | |
Dress code | |
Fabricatie | |
Material |
Sosete
Cum se poarta sosetele
Nu o sa-ti spun cum sa-ti tragi soseta pe picior, desi te-ar putea surprinde sa afli ca exista unele tehnici mai bune decat altele (spre exemplu, sa fie adunata ca un acordeon si desfasurata treptat pe masura ce introduci piciorul, pentru ca daca e complet intinsa de la inceput, creste riscul deteriorarii cu degetele), ci o sa abordez niste aspecte la care barbatii, in general, nu se gandesc. In primul rand, daca vorbim despre modelele destinate tinutelor formale si, in general, gentlemenilor, trebuie sa alegi sosete suficient de lungi incat sa nu-ti lase gamba descoperita nici chiar atunci cand te asezi sau stai picior peste picior. Ciorapul potrivit este unul care are suficienta aderenta incat sa nu alunece, dar fara sa te stranga. Daca iti „tatueaza” dungi rosii pe picior din cauza presiunii, nu e pentru tine, si nici daca tot trebuie sa tragi de el in sus, ca sa invingi gravitatia.
Nu purta sosete groase vara, nici modele subtiri iarna. Este, bineinteles, si o chestiune de racorire/incalzire, dar si de potrivire cu pantalonul, deoarece anotimpul influenteaza materialul imbracamintei tale. Deci, pantalon subtire, soseta subtire si tot asa. Exceptia o reprezinta codurile vestimentare stricte, in sensul ca unei tinute extrem de formale nu ii pasa in ce perioada calendaristica te afli. Pantofi eleganti, sosete negre subtiri! Mai fac doar o precizare, desi sunt sigur ca nu e necesara in cazul tau, dar poate o transmiti mai departe: daca vezi vreodata la un barbat combinatia sosete plus sandale, inchide ochii si treci cu stoicism mai departe, in speranta ca nu o sa fii bantuit de o asemenea imagine. Din pacate, un astfel de exhibitionism vestimentar e tot mai des intalnit in ziua de azi. Rezista!
Cand se poarta sosetele
Un gentleman poate sa uite de sosete pe plaja, cand face baie sau se pune in pat la somn, altfel e de prost gust sa-si etaleze nuditatea podiatrica. Nu o sa vorbesc despre cele mai formale tinute, adica White Tie, Black Tie, Black Tie Optional si Creative Black Tie, deoarece in privinta sosetelor o pereche neagra, eleganta, va fi mereu solutia optima, chiar unica pe masura ce urcam in straturile superioare ale elegantei, unde se practica „zeificarea” rafinamentului. Abordez, in schimb, tinutele mai accesibile, pe care le poti purta zi de zi.
Business: Etaleaza un mers sigur, deoarece in afaceri orice sovaire, chiar si din punct de vedere vestimentar, transmite un mesaj daunator credibilitatii tale. Lasa jocurile de culori pentru ocaziile care nu-ti cer o doza mare de sobrietate si de data aceasta limiteaza-te la o pereche de sosete lungi, in nuante inchise.
Business Casual/Smart Casual: Sa fie haioase, cu fel si fel de modele, sau uni, in nuante vesele, insa mereu lungi. Daca sunt negre, nu se va intampla nimic altceva decat o potrivire perfecta cu orice iti trece prin cap, deoarece ai acum sansa de a impaca doua stari de spirit aparent opuse, demonstrand ca poti fi setat pe modul Business si fara sa ai fruntea mereu incruntata sau sa fii Casual, dar cu picioarele pe pamant.
Casual: Daca ai sosete lungi, nu te va opri nimeni sa le porti, dar ar fi pacat sa le refuzi celor scurte momentul lor de glorie. Cu cat sunt mai iesite din comun, cu atat mai interesant vei fi tu. Incearca si un mic experiment: stai picior peste picior si urmareste reactia celui din fata ta cand va realiza ca il priveste insistent de pe sosetele tale Superman sau Spiderman. Deja ai spart gheata, fara sa scoti un cuvant!
Relatia sosetelor cu celelalte accesorii
Relatia sosetelor cu accesoriile tale este una indirecta si rezulta din cea cu pantalonul, respectiv costumul. Sosetele trebuie sa urmeze linia generala a tinutei, astfel ca o vestimentatie Business cere o pereche de sosete uni, intr-o culoare inchisa, un pantalon/costum asemenea sau de o sobrietate similara, pantofi in aceeasi nuanta, dar mai intensa, care se poate regasi si in cureaua din piele naturala. O camasa alba eleganta va fi un bun punct de plecare pentru asezarea unei cravate monocrome, care se poate abate putin de la linia curelei, dar fara a crea un constrast ostentativ, ajutata de un ac de inox in ton cu cureaua, o batista de buzunar alba, butoni argintii si/sau cu insertii asortate cu restul elementelor.
Plaja posibilitatilor creste cu cat tinuta este mai casual, deoarece acum ai sansa de a folosi curelele din material textil si in nuante surprinzatoare, alaturi de sosetele haioase cu desene ale caror combinatii de culori isi pot gasi cu usurinta complici printre celelalte accesorii. Dar, pana la urma, cea mai importanta relatie a sosetelor este cea cu picioarele tale. Daca le ofera o baza solida, acestea din urma sunt fericite, iar tu vei avea un mers mai increzator, mai sigur, mai apasat.
Cost livrare: 19.99 lei indiferent de localitate si gratuit > 249 lei
Ridicare personala gratuita: de la Winmarkt Ploiesti
Retur si plata: 30 de zile indiferent de motiv / ramburs, OP sau online cu cardul