Descriere
Cu pasiune confectionat pentru tine din inox de inalta calitate, prezentand o suprafata metalica rafinata cu scopul de a ii conferi eleganta.
100.00 lei 35.99 lei
1 in stoc
Este necesar sa notezi codul de produs deoarece iti va fi solicitat.
Este necesar sa notezi codul de produs deoarece iti va fi solicitat.
Cu pasiune confectionat pentru tine din inox de inalta calitate, prezentand o suprafata metalica rafinata cu scopul de a ii conferi eleganta.
Brand | |
---|---|
Culori | |
Dimensiuni | |
Dress code | |
Fabricatie | |
Material |
Butoni
L = Lungime
l = Latime
c = circumferinta
Cum se poarta butonii
Prima si prima data, butonii se poarta in buzunar. De la magazin pana acasa. Dar odata ce i-ai prezentat camasii tale, vor deveni de nedespartit. Aceasta este regula de capatai: Butonii se poarta doar la camasa! Nu pot exista intr-un alt context, decat daca sunt piese de muzeu si stau intr-o vitrina. Insa fiind o semnatura a elegantei, nu orice camasa se ridica la nivelul de complexitate cerut de acest accesoriu barbatesc. Trebuie sa fie una gandita de la inceput pentru a accepta butoni, cu mansete fara nasturi si, prin urmare, fara alte posibilitati de a le impiedica sa fluture in vant. Doar nu te gandesti serios sa le porti suflecate?
Manseta poate fi simpla sau dubla, numita si frantuzeasca, aceasta din urma ajungand la lungimea normala doar daca e pliata in doua. Astfel, se obtine un plus de volum, care nu face decat sa scoata in evidenta butonul. Si pentru ca am ajuns la modalitati de a-l face remarcat, gandeste-te la faptul ca nu se afla intr-o pozitie foarte favorabila din punct de vedere vizual. Incearca, asadar, sa atragi discret atentia asupra lui creand putin contrast cu camasa, mai ales in cazul in care nu porti sacou. Dar nu exagera. In fond, nici nu ai vrea ca cei din jur sa ramana cu privirea atintita pe butoni, ignorand purtatorul.
Cand se poarta butonii
Apeleaza la butoni pentru a accesa latura formala a oricarei tinute care permite integrarea unei camasi compatibile cu acestia. Combinatiile vestimentare strict casual sunt excluse din start, deoarece nici imensele eforturi de imaginatie ale artizanilor nu au putut estompa de tot formalismul inradacinat adanc in ADN-ul butonilor. Dar nu o sa duci lipsa de ocazii de a-i purta, precum o sa vezi in continuare.
Black Tie: Conform manualului de stil, totul e alb sau negru! Si argintiu! Si poate auriu! Dar atat... Ne referim acum doar la accesoriile de la mansete, pentru ca in ceea ce priveste restul tinutei – costum, camasa, papion, pantofi – nici o abatere. Butonii pot fi de o simplitate eleganta sau cu insertii, dar in acest ultim caz, opteaza pentru negru solid, iar daca au model, sa fie cat mai estompat. Punctez, desi nu cred ca este necesar, ca trebuie sa fie din inox, pentru a intoarce lumina spre cel care-i admira. Privirea acestuia sa patineze pe suprafata stralucitoare a butonului spre costum si tot in sus, spre batista de buzunar, continuand spre papionul negru sic, cu destinatia ochii tai, care emana incredere, si pe buna dreptate. Nu oricine stapaneste arta rafinamentului.
White Tie: Daca credeai ca mai strict decat am prezentat mai sus nu se poate, surpriza! Se poate, desi, din fericire, acest dress code e pentru situatii exceptionale, pentru care n-ar fi rau sa se puna la dispozitia potentialilor invitati Telefonul Designerului. Frac, pantaloni cu vipuste, camasa alba de ceremonie, papion alb, manusi albe, batista alba, joben negru, pantofi negri... Butonii? Eleganti. Nu stii exact ce inseamna asta in contextul White Tie? Alege o pereche din inox, cu pietre albe, cat mai discreti. Cruta-ti creativitatea pentru ocaziile care urmeaza.
Black Tie Optional: E doar optional formalismul unei tinute Black Tie clasice, dar daca intri in hora, joaca! Nu renunta la costumul negru si camasa alba, insa cu butonii poti jongla. Nu la propriu, cel putin nu in public, unde, ca un gentleman ce esti, iti vei afirma personalitatea printr-o pereche cu insertii albastre, chiar roz, cu modele in relief sau forme altfel, sferice, cubice, de lacrima sau de inima. Pot fi argintii sau aurii, atata timp cat transmit eleganta, fara a intra pe taramul celor haiosi, specifici urmatorului dress code. Si nu pot fi din altceva decat din inox. De la anumite reguli chiar nu se permit abateri.
Creative Black Tie: Un bal cu invitati deschisi la nou, o piesa de teatru cu un public aflat la limita dintre eleganta si nonconformism sau poate o nunta orientata catre noile tendinte, latura creativa a acestui dress code permitandu-ti sa iti pui in valoare propria viziune cu privire la tinuta Black Tie. Una dintre cele mai potrivite ocazii pentru afisarea unor butoni din inox cu modele haioase, care merita sa fie celebrata de tine ca atare.
Business: Toti cei care se potrivesc la tinuta Black Tie Optional, merg si aici, urmare a elegantei pe care o impun. In plus, pentru ca esti un adevarat businessman, uite ca ai mai obtinut un avantaj pentru urmatoarea runda de negocieri pe care o vei purta cu partenerii tai: statutul si puterea pe care ti-o oferta un astfel de accesoriu. Nu uita ca mesajele, in afaceri, indiferent de natura lor, pot face diferenta intre reusita si esec.
Business Casual/Smart Casual: Te pregatesti de o intalnire pe care nu vrei sa o incarci cu un formalism excesiv, dar nici nu-ti permiti sa fii casual chiar de tot. Scoate limba, cand te privesti pentru ultima oara in oglinda inainte de a iesi pe usa, apoi pastreaza senzatia aceasta de usurare in butoni, ca si cum ai duce relaxarea cu tine. Alege o pereche de buburuze, de briose, de mustati ori butonii de lemn. Nu o sa gasesti ocazii mai potrivite de a-i purta.
Relatia butonilor cu celelalte accesorii
Exista, precum am mai zis, putine accesorii acceptate in tinuta unui gentleman, asadar foloseste la maximum potentialul fiecaruia pentru a infuza in tinuta ta doza de eleganta ceruta de fiecare ocazie. Batista de buzunar, spre exemplu, nu trebuie sa lipseasca si desi aceasta se raporteaza, in mod normal, la papion sau cravata, nu strica sa-i creezi o relatie si cu butonii, prin alegerea unor tonuri apropiate, doar cu intensitate diferita. Vei construi automat o punte de legatura si intre mansetele camasii si ceea ce porti la gat. Insa aspectul caruia trebuie cu adevarat sa-i acorzi atentie este asortarea cu celelalte accesorii metalice, adica cu acul de cravata, cureaua ceasului, pinul de rever, catarama curelei, chiar si cu nasturii camasii, in cazul in care acestia sunt metalici si neacoperiti de o cravata. Regula general valabila este ca toate accesoriile metalice trebuie sa se asorteze ca si culoare. Argintiu cu argintiu, auriu cu auriu, verigheta fiind singura care poate face exceptie.
Cost livrare: 19.99 lei indiferent de localitate si gratuit > 249 lei
Ridicare personala gratuita: de la Winmarkt Ploiesti
Retur si plata: 30 de zile indiferent de motiv / ramburs, OP sau online cu cardul
Scrie-ne pe WhatsApp